Fucking hell, 2018. Ce inceput ideal am avut. What happened?!
S-a dus totul naibii cand a inceput o perioada foarte stresanta care, desi a inceput in decembrie, s-a prelungit pana dupa jumatatea lunii februarie si mi-a mancat toata energia psihica.
Asa ca slabitul meu a ajuns pe planul zanspe, nu m-am mai putut concentra la ce faceam si ce mancam. Am ajuns inapoi la 110, chiar 111 kg. Am ajuns la o vizita la ginecologie, am reusit sa imi gasesc un ginecolog bun la Filantropia (maternitatea aleasa pentru o viitoare nastere, cand va fi cazul). Acesta mi-a recomandat un medic pe boli de nutritie, metabolism si diabet.
Am ajuns sa sun sa imi fac programare la acesta din urma, insa atitudinea cu care am fost intampinata de dansul cand am solicitat programarea mi-a slabit increderea ca va fi medicul cu care voi colabora pe partea de nutritie. Ulterior, din recomandari, am ajuns sa vorbesc cu o alta doamna doctor si sa vad exact care trebuie sa fie pasii urmatori.
Intre timp am postat si pe un grup restrans de fete (de pe Facebook), in care am incredere maxima. Le-am explicat episodul cu dr anterior (nu detaliez ca n-are rost), disperata ca prea am lasat balta munca pe care am inceput-o din toamna lui 2017. Ceea ce mi-au spus ele mi-a deschis putin portile mintii catre un alt punct de vedere.
Eu STIU ce trebuie facut ca sa slabesc. Eu STIU ce merge la mine. STIU ca la mine nu merg constrangerile si fortarile , STIU ce trebuie sa fac, doar ca am devenit delasatoare. Si ele m-au intrebat ceva foarte interesant: nu cumva ar fi mai bine sa vorbesc cu un psiholog/terapeut care sa ma ajute sa imi regasesc vointa, sa pornesc din nou motoarele eficient si pe termen lung? Sa imi gasesc monstrii launtrici care ma fac sa renunt? Si tind sa cred ca au dreptate. Am sfatuit multi oameni care au reusit sa se tina de dietele autoimpuse, numai eu am ramas la urma. Eu – motivatoarea – am ramas nemotivata. Iar cand am gasit motivatia, am pierdut perseverenta, vointa de a continua.
Poate ca unele persoane vin cu un background de diete esuate si lipsa de cunoastere cand vine vorba de nutritie; acestia cred ca intr-adevar au nevoie mai mare de cunostinte in acest domeniu ca sa poata face ceva pentru ei. Eu am renuntat sa mai cred in dietele minune, am cantarit de fiecare data pro si contra la fiecare practica “la moda” de a slabi. Am citit, am trecut prin multiple filtre ale gandirii alegerile facute. Cred ca ma repet spunand ca nu sunt adeptul extremelor, ci al echilibrului. Nu vreau nici veganism, nici exces de proteina animala. Nici numarate caloriile pana la ultima, dar nici sa las etichetele sa treaca neobservate (v-ar mira, de exemplu, cat zahar si cate calorii are simplul ketchup, ma socheaza fiecare eticheta citita). Nu vreau nici diete care presupun mancatul o data pe zi sau chiar intermitent fasting, dar nici sa am mese la 2 ore, caci ziua as petrece-o alergand din masa in masa. Caut echilibru, nu il declar nul. Inca 🙂
Poate ca in aceasta balanta pe care incerc sa o echilibrez nu lipseste un nutritionist, ci un terapeut. Sa vedem ce rezerva viitorul.
Jurnal din fotoliu 