Fat to healthy (4): Motivatia MEA si adevarurile ascunse ale vietii de obez

Te-ai intrebat pana acum in cel mai serios mod posibil: eu de ce as vrea sa slabesc?

Am “emis” raspunsuri si am primit raspunsuri de toate felurile:

Asa mi-a recomandat medicul.
Nu mai intru in hainele de anul trecut.
Am facut burta.
Fac misto colegii de la scoala de mine.
Vine vara si nu vreau sa arat asa la plaja.
Mi-a zis prietenul/sotul/sotia ca ar cam trebui sa slabesc.
Vreau sa intru in rochia de mireasa/in costumul de mire (nas, fin, soacra, socru, etc).
Parca ma simt cam greu, asa…

In prima parte a seriei Fat to Healthy scriam ca trebuie sa iti gasesti motivatia. Motivatia mea a fost articolul citit (la finalul postarii de care zic) si faptul ca imi doresc enorm sa fiu mama. Iar o sarcina, la kilogramele mele, presupune riscuri mai mici si mai mari pe care incerc sa le elimin sau sa le diminuez pe cat posibil.

EU vreau sa slabesc ca sa fiu SANATOASA. Nu ca sa arat mai bine, nu ca sa incap in hainele vechi, nu. Doar pentru sanatate. Tata are diabet non insulino-dependent. Mama a decedat in urma unui cancer de pancreas (care i-a provocat si ei diabet). Nu vreau sa le urmez calea.

And let me tell you, am avut o garla de conversatii de genul “Am niste kilograme in plus, dar chiar sunt sanatos tun, nu am nici o problema, serios!”. M`a frend, daca ai 30-40-50 de kile peste greutatea ta normala, NU esti sanatos, uita-te aici ce zic eu.

Adevarurile urate pe care nu le spune nimeni atunci cand esti obez:

– Masura piciorului creste. Daca esti obisnuit cu masura 38, vei purta 39-40 ca obez, pentru ca si talpa piciorului primeste o portie din tesutul adipos. Pe langa asta, picioarele se umfla in timpul zilei si tinzi sa cumperi incaltari mai mari. Pardon, mai “comode“, cum le place unora sa se minta singuri.
– Transpiri rau din cele mai dubioase locuri posibile: sub sani, in faldurile care se creaza pe spate, sub coaste, la persoanele supraponderale, la baza coloanei (hai sa o spunem pe sleau: transpiri la noada fundului), iti transpira picioarele si sub burta care atarna. Nu e placuta nici una din situatii.
– Obosesti la orice urma lesinata de efort. Obosesti legandu-ti sireturile sau chinuindu-te cu niste catarame incapatanate de sandale. obosesti daca mergi prea mult sau cand urci scarile de la metrou. Iar daca stai la un etaj superior si liftul nu merge, preferi sa pleci in oras pana se rezolva problema decat sa urci atatea etaje. Energia e extrem de limitata si o cheltui cu atata grija, incat faci mai rau.
– Apetitul sexual pleaca de buna-voie si nesilit de nimeni. O data din prisma faptului ca nu mai ai incredere in atractia pe care o ai cand ai N kilograme in plus. A doua pentru ca *vezi punctul anterior* obosesti. Seara esti obosit, dimineata te trezesti mai obosit si tot asa. Sexul prinde aripi singurel, fara vestita bautura energizanta.
– Razi ca sa nu plangi. De multe ori, cei cu greutate mult peste cea normala sunt cei mai joviali oameni, plini de bancuri, si de zambet. Nu va lasati pacaliti. De obicei acest comportament vine in urma unei vieti intregi de depresie si lupta cu persoana proprie. Ca sa te faci placut, apelezi la glume si alte “giumbuslucuri“, astfel simti ca te apropii de oamenii despre care crezi ca te judeca din punct de vedere al aspectului. Am trecut si eu prin asta cativa ani si va spun sincer ca e injositor. Te minti singur si ii minti si pe ceilalti in acest proces de ascundere a persoanei reale.
– Risti sa pierzi prietenii pe care ii ai. Asta pentru ca, revin la oboseala, a iesi cu prietenii devine o povara si preferi odihna, mancarea, etc.

Astea sunt doar o parte din cele auzite sau traite pe propria piele. Pe langa ele, apar tot felul de boli pe care poti sa le asociezi obezitatii sau, la prima vedere, nu ti se pare sa aiba legatura.

Colon iritabil – dieta bogata in mancaruri procesate si fast food nu ajuta. Si va spun sincer, desi nu am experimentat inca, eu consider durerile din timpul unei crize de colon apropiate de durerile nasterii. Anul trecut in august a fost prima data cand am simtit cum este si e oribil. Durerile te ingenuncheaza si dureaza ore intregi in care te rogi sa isi faca medicamentul antispastic efectul si te juri ca nu mai mananci nu-stiu-ce niciodata.

Probleme cu colecistul/bila – am bila lenesa, lasata mostenire de la mama, ceea ce inseamna ca am din cand in cand crize cu greturi, stari de voma, dureri de cap. Nu le doresc nimanui. Bila se umple cu colesterol, poate crea litiaza biliara care aduce cu ea alte probleme despre care nu sunt destul de informata ca sa detaliez. O viata de alimente cu grasimi hidrogenate si procesate inseamna extra litiaza in colecist. Litiaza care poate bloca un canal pancreatic si dai in altele…

Dureri de articulatii, de oase – oasele sunt facute sa sustina o greutate normala, iar greutatea in plus pune presiune, taseaza articulatiile, da dureri de glezne, genunchi, omoplati, etc. Eu adaug si o problema cu nervul sciatic, capatata cand mi-am fracturat coccisul cazand pe scari. Cand stau mult in picioare sau ma aplec de multe ori, cand ma opresc e nasol rau, mi se taie senzatia in picior, simt cum fuge sustinerea de sub mine. O placere la 115 kilograme (*wink*wink* daca v-ati prins).

Dermatita seboreica in zonele in care pielea are falduri, asta insemnand inclusiv sub sani. You don’t want it there. De fapt, nu vrei dermatita seboreica nicaieri, e ca scaiu` si scapi greu de ea.

Probleme cu ficatul – cunoasteti denumirea “ficat gras”? Se numeste steatoza hepatica, si e una din multele –oze care apar atunci cand esti supraponderal, obez. Practic, acest organ care detoxifica organismul este invelit cu o patura de tesut adipos, si nu ii face bine. Duce catre boli urate daca nu se intervine. Da dureri in abdomen in zona ficatului, cresc valorile analizelor, etc etc. Si partea urata e ca singurul tratament existent pentru steatoza hepatica este FIX reglarea regimului de viata.

Afectarea functiilor pancreasului – Diabetul fiind cea mai raspandita afectiune. Yep. Eu am in familie diabetul tip 2. Pancreasul nu secreta corect insulina, iar surplusul enorm de glucide nu ajuta. Iar glucidele nu inseamna DOAR zahar, documentati-va. Greutatea in plus, lipsa miscarii din viata de zi cu zi IN AFARA miscarii normale – la munca, la scoala – adauga la posibilitatea aparitiei diabetului. Si nu e o boala usoara, dar e o boala tacuta. Va las pe voi sa va documentati daca vreti.

Acum revin la motivele mele. Vreau sa fiu sanatoasa si sa pot avea un copil, sa am energia necesara sa ii intampin toate nevoile, sa il pot tine in brate, sa nu gafai alergand in parc, sa ii insuflu o dieta corecta si un stil de viata care sa includa miscarea, sportul. Vreau sa nu ajung la diabetul si gonartroza de care tatal meu sufera de ani intregi, nici sa “ajut” cancerul care vine pe linie materna sa se lipeasca de mine. Vreau sa pot fi activa alaturi de sotul meu, sa ne plimbam, sa am energia sa ies si sa ma bucur de viata.

Cam astea sunt “my ugly truths about being fat“. Ne recitim in cateva zile, acum ma duc sa imi prepar pranzul si gustarile pentru maine.

Va pup,
Deea

Fat to healthy (3): Ce solutii am incercat eu. Ce a mers. Ce nu a mers. Partea a doua.

MISCARE, MISCARE SI APOI… STOP

Am incercat si cu miscarea, ca si acolo am avut tot felul de sugestii.

Fa abdomene ca sa dai jos grasimea de pe burta.
Fa aplecari laterale cu mainile in sold, ca sa dai jos aripioarele.
Fa genuflexiuni, ca sunt bun pentru picioare si fund.
Alearga, ca pui in miscare tot corpul si e gratis.

Doamne fere` sa mi se fi spus sa caut o rutina de sport, cu incalzire, stretching, diverse exercitii. Nuuuuuu. Fa abdomene pana nu mai esti in stare sa respiri fara durere, fa aplecari pana ametesti, fa genuflexiuni pana cand ajungi sa te cateri ca o râmă pe toaleta de la febra musculara de la picioare.

Si cea mai “tare” recomandare, alergatul. Stiti ce efect are alergarea asupra articulatiilor unei persoane de peste 90-100kg? Tasarea articulatiilor, a coloanei. Dureri maxime de glezne si genunchi. Plus ca, alergand cu cel putin 40 de kile in plus pe tine, oboseti, gafai, nu te oxigenezi corect. Oricat de gratis e alergatul, a-l face gresit e mai rau decat a nu alerga deloc.

Am avut la un moment dat un zvâc si am vrut neaparat sa ma apuc de miscare in mod corect. Am citit si m-am interesat despre T25. Ca e un program bun, scurt, 25 min pe zi, in fiecare zi. Am avut parte de sustinere foarte buna din partea unei cunostinte, o sportiva si o mamica minunata. Am facut T25 cateva saptamani impreuna cu sotul. Ba chiar gasisem pe Youtube rutina de tae-bo pe care am adorat-o in facultate si incepusem sa o fac treptat.

Doar ca. Veneam de la munca, nu mancam ca sa nu ma agit cu mancare in stomac. Apoi venea sotul, ne schimbam, puneam cele 25 min de miscare. Cand terminam, eram FLEASCA. Fugeam in dus, mancam o cina subtire. Dar nu ma mai simteam in stare de nimic. Da, aveam ceva mai multa energie ziua. Da, ma sculam dimineata cu pofta de viata. Dar nu mai aveam timp de nimic altceva (sau nu imi rationam bine timpul) si treptat seara de T25 a devenit seara de cumparaturi, alta seara a devenit o intalnire cu amici, etc etc. Efectele si vointa nu au fost atat de mari incat sa ma faca sa continui. Regret si nu regret in acelasi timp. O sa intelegeti pe masura ce scriu.

PASTILE MINUNE (inclusiv ceaiurile de slabit)

Aici trebuie sa scriu cel mai mare avertismet posibil: NU LUATI PASTILE DE SLABIT. Si inainte sa imi sara in cap persoanele care au luat diverse pastile sau ceaiuri si au obtinut efecte, dati-mi voie sa ma desfasor punandu-va o intrebare:

Ce vreti de fapt? O solutie rapida si lenesa sau rezultate constante si pe termen lung? Vreti o solutie mura in gura, voi sa nu munciti, sa nu schimbati nimic, in afara pastilei baute si zambetul de dupa, gandindu-va cate kilograme se vor topi de pe voi?

De ceaiurile de slabit nu pot decat sa rad. Sustin ca vor combate retentia de apa care cauzeaza kilogramele in plus. Si nu pot sa cred cate persoane supraponderale sustin ca au kilograme in plus de la retentia de apa si nu de la masa aia la KFC sau cartofii prajiti, sau de la deserturile zilnice. Nu. Apa din corp e siiiigur problema, si o scoatem cu forta dand pe gat ceaiuri, nu? Acestea sunt diuretice (adica pisi kilogramele in plus, mai pe romaneste), iar daca NU ai retentie de apa, sunt perfect nule. Aceasta afectiune are niste simptome specifice si trebuie descoperita cu ajutorul unui medic si actionat asupra ei altfel, nu cu ceaiuri “de slabit”.

Anyway, sa zic si despre cazul meu. In anul 2 de facultate, doua colege de-ale mele au inceput sa ia SuperSlim. Eu – deja satula de diete – eram atenta la rezultatele lor si la efectele pe care le au. Intr-adevar, fetele slabeau constant, frumos, pareau sa nu aiba efecte adverse. Retineti va rog cuvantul “pareau”.
Dau si eu comanda pana la urma de pastilele astea. Undeva inainte de sf Andrei, ma gandeam deja ca o sa slabesc frumusel pana de Craciun. Si au ajuns la mine fix de sf Andrei si am inceput sa le iau. Dupa 3 zile incepusem sa simt ca dau jos de pe mine. Eram cam irascibila si agitata, dar mandra ca incep sa am rezutate. Cam prin primele zile am observat ca nu eram singura irascibila si agitata. Si cele doua colege erau cam la fel, doar ca pusesem asta pe seama proiectelor, eseelor, iminentei sesiuni de examene.
A doua zi dupa sf Nicolae stateam in pat si ma simteam agitata rau. Mi-am luat pulsul – 130 de batai pe minut fara sa fac nici o urma de efort. Simteam ca imi iese sufletul prin vene. Am oprit pastilele, ca imi era frica. A doua zi aveam cursuri si ora de sport la facultate, insa la ora de sport abia stateam in picioare si profesorul ingrijorat m-a trimis de urgenta cu insotitor la cabinetul medical. Aveam puls 135 stand pe scaun, fara sa fac nimic. Am ajuns si la medciul de familie, la cardiolog, am luat 9 luni de zile pastile de inima pentru ca energia pe care aceste pastile o generau din “topirea” grasimilor nu putea fi folosita in acelasi ritm si dadea starile de agitatie. Agitatia dadea iritatia si pulsul marit enorm. In vreo 8 zile slabisem 4 kg, cu pretul unei afectiuni temporare a sistemului circulator.

 

Revin la sfat. Nu apelati la pastile minune. Va faceti rau.

 

Alte diete sau stiluri de viata care mi s-au recomandat si de ce nu au mers:

– diete care sustin ca slabesti X kg in cateva zile: atata timp cat nu esti dispus sa slabesti, o dieta nu te va face decat sa intri temporar intr-o pereche mai stramta de blugi, intr-un bikini mai decupat si… cam atat. Apoi revii la vechile obiceiuri si asta a fost. Ba chiar, uneori esti atat de mandra de rezultate incat iti juri ca te vei recompensa cu ceva. Si te recompensezi, cu un desert, cu un suc, cu o masa copioasa, pana ajungi sa te ingrasi la loc si mai pui si niste “dobanda”

– batoane proteice si L-carnitin. Cand au intrat in forta batoanele proteice pe piata am zis ca asta e salvarea mea… insa le mancam pe post de desert si, daca cititi eticheta lor, aflati ca ar trebui sa inlocuiasca o masa intreaga. Pana m-am prins de figura, deja mi se acrise de gustul lor si kilogramele erau acolo, la fel sau mai multe.

– diete fortate cu anumite alimente: cu oua, cu suc de grapefruit, cu supa de varza, etc. Promisiunea a catorva kg in minus care, o data ce vei opri “tortura” pe care unii o numesc dieta, vor reveni frumusel la loc.

Daca imi mai vin idei, mai adaug in alta postare, dar astea au fost cele mai importante.

Ne citim in curand.
Deea

Fat to healthy (1): Motivatia e cheia. Gaseste-o.

Greutatea in plus. Dorinta de a slabi. Weightloss journey. Cum vreti voi sa ii ziceti 🙂 asta e marele subiect pe care tot vreau sa il ating.

Stiu ca scriu cu greu, dar sunt constant impinsa de la spate de persoane carora le place ce si cum scriu. No, bine, hai ca scriu (zic eu, ultimul aritcol datand din martie…).

Am fost grasuta dintotdeauna. Parca v-am mai zis. Neam din neam ma trag dintr-o familie “pufoasa”, in care sportul – desi practicat de tata si unchi – a fost lejer omis in cresterea copiilor. Cum e obiceiul peste tot, sarbatorile se echivalau cu mese mari, la care bunica si celelalte femei din casa munceau cate 2 zile pana nu mai erau bune de nimic, gratare iar si iar, prajituri, creme, torturi. Urmarea? Greutatea adultilor din familia mea (mai ales din partea tatalui, ca din partea mamei nu mai am mare lucru), in principiu, incepe cu 1.

Am avut parte de oameni care m-au judecat de mica (nasa mea de botez si altii, dar ea mi-e intiparita in memorie), de colegi care nu m-au vazut ca OM sub kilogramele in plus (liceul a fost o oaza de neplacere si plin de oameni care ma judecau fara sa ma cunoasca), chiar si necunoscuti care ma analizau inainte sa stie ce stiu si ce pot face. Am invatat sa ma apreciez cumva, nu stiu cum… o persoana care isi pierde increderea in perioada adolescentei o recupereaza foarte greu. Eu fac parte din aia norocosi, care au dus lupta singuri cu propriul subconstient pana am ajus la acel punct magic in care… ma cam doare-n cur de ce zic altii (pardon my french).

Copilaria mea a coincis cu inceputul erei post-ceausiste, cand au inceput sa intre si la noi in tara ceea ce altii aveau in afara de mult. Fructe, dulciuri, varietate, carnuri, mezeluri si paine din abundenta, fara sa stai la cozi fara inceput si sfarsit. Tin minte ca si cum a fost ieri: daca in primii ani, cel mai bun cadou de Mos Niculae era o punga nesimtit de plina de portocale, banane, mandarine sau clementine, ulterior s-a inlocuit cu una-doua portocale, Magura (avea ambalaj portocaliu la inceput, mai stiti?), napolitane, ciocolata, si alte minuni, asta pe langa “obligatoriul” obiect de imbracaminte: pijamale, sosete, maieuri, etc. Totusi, pentru mine, decembrie inca inseamna si acum: portocale, clementine si mandarine. Multe.

Inca din primii ani de scoala, cand eram printre cele mai plinute persoane din clasa mea, au inceput “vorbele”. Colegii ma tachinau, fara sa isi dea seama cat rau fac – si nici nu-i invinuiesc, spuneau ce auzeau ca spuneau si parintii lor. Cand vizitam pe nasa mea de botez impreuna cu mama, vorbea catre mama ca si cum EU nu eram de fata: “Tu nu vezi ce s-a ingrasat fi-ta?! Mai intra in hainele alea de ti le-am dat pentru ea? Fata mea le purta cand avea 13-14 ani, ea la 10 intra in ele, pune-o sa slabeasca!”. Si altele. Eu puneam un bot lung, mama ma mustra acasa ca mananc prea mult, apoi mi se oferea acelasi meniu si aceleasi dulciuri ca inainte, cu mentiunea “sa nu le mananc pe toate o data”. Nu mi se oferea rationat, ci doar mi se zicea ca eu – un copil – sa rationez cate dulciuri ar tebui sa mananc sa am o greutate sanatoasa, da?

Anii trec, incep frustrarile si complexele personale. VEDEAM ca-s prea plinuta. AUZEAM ce se vorbeste prin spatele meu. SIMTEAM ca nu imi gasesc un loc intre “bisericutele” create de colegi. Mai adaugam ca imi mergea si mintea si ca am refuzat sa intru in jocul fumului de tigara in jurul caruia multi se imprietenisera in spatele liceului, eram deci “tocilara grasa care sta in clasa in pauza”. Sau “Dulapior”, cum am decoperit ca ma bagase in telefon una dintre colegele mele cu care – zica-se – ma intelegeam cat de cat. Atunci m-a daramat. Acum ma amuza cat de fraiera am fost.

In tot timpul acesta, vazand ca greutatea mea o ia razna, mama imi aduna de la colegele ei diete si retete de slabit. Cumpara ziarul Formula As, sperand sa fie pe acolo o licoare magica, o tinctura, CEVA – ORICE sa ma ajute sa pierd kilogramele in plus. Dar mancarea era aceeasi, in aceleasi cantitati. Deserturile existau in casa – fie cumparate sau prajituri de weekend care abia apucau ziua de marti. Si uite asa am facut yoyo cu toate porcariile de diete inventate de om, de revista sau plimbate din gura in gura. Dieta cu oua. Dieta cu supa de varza. Dieta cu fructe. Argila inmuiata. Dieta cu “you name it – i tried it“. Minus 2, plus 3. Minus 5, plus 7. Kilograme, zic. Adaugam low self esteem si acnee. Reteta magica pentru depresie adolescentina.

Undeva prin 2006-2007 era la moda dieta disociata, parca a Monicai Anghel (da-i dracu de nutritionisti, aia vorbeau sigur prostii si costau mult, lasa ca reteta Monicai Anghel era sigur valabila pentru toata lumea, nu?!). 3 zile lactate, 3 zile legume, 3 zile carne, oua si nu-mai-stiu-ce. Vreti sa va traduc aceasta dieta pe limba mea? (daca mancati sau aveti de gand, mai bine nu mai cititi in continuare) 3 zile diaree, 3 zile diaree cu crampe, 3 zile constipatie. Si am tinut ceva timp prostia asta, stiu ca slabeam, ajunsesem pentru prima oara in viata sa port pantaloni cu talie medie in loc de pantaloni cu talie inalta. Voiam si eu un iubit. Baba sufera la frumusete, asta mi se repeta mereu. Iar eu credeam, inghiteam in gol si intingeam cu limba in cutia cu zahar, sperand sa imi alin cumva pofta de dulce. Suna cunoscut?

A urmat facultatea, unde tot invatand si facand proiecte si esee, mai mult mancam si stateam in scaun decat sa ies si sa ma distrez sau sa ies cu colegii la munte/la mare cum auzisem si eu ca se practica in anii de studentie. Pe mine m-au ocolit practicile alea si, la un moment dat, chiar daca as fi vrut, nu aveam bani sa ies. Asa ca am ramas in casa. Eram in acel timp si la inceputul relatiei cu actualul sot – ma mai salvau plimbarile in parc cu el, dar, treptat, se facea simtita statornicia si l-am influentat si pe el. Ba ca e prea cald, ba ca ploua, ba ca-s obosita. Weekend-urile noastre in parc se transformau aproape toate in weekend-urile in care balteam in pat, la un film. Si o inghetata. Sau o ciocolata, ca tot era un supermarket langa noi.

Uite-ma, ani intregi mai tarziu, trecuta prin diete, scabita intr-atat de ele incat nici nu mai doream sa aud de vreuna. Am descoperit in timp, singura, informatiile despre care nu imi spusese nimeni. Ca nu grasimile ingrasa atat cat ingrasa dulciurile si sucurile (ma auto-convinsesem sa nu mai mananc omleta, ochiuri si cartofi prajiti ca siiiigur din cauza lor ma ingrasam. Cica.). Ca ar fi trebuit sa fiu invatata sa fac miscare, nu sa mi se zica sa imi rationez singura dulciurile primite. Ca ar fi trebuit sa fac cumva un sport. Ca deserturile trebuiau sa fie gen 1-2 pe saptamana, nu 1-2 pe zi. Ca la la pranz pot manca doar un fel, nu pe amandoua cum imi baga pe gat bunicul meu ca trebuie (urasc cuvantul asta cu mare pasiune). Ca trebuia redusa mult painea alba, proaspata, de la fabrica turceasca de la colt care – pe cat era de buna, moale si calda era – pe atat de multa mancam, ca era afanata bine si “mergea”. Am realizat ca eram educata la scoala, dar complet needucata in ceea ce priveste nutritia proprie.

Ma umplusem de calorii inutile, si nutrienti mai deloc. Aveam 90-100 de kile si carente pe toata linia. Cand ziceam cuiva ca am colesteroul mic sau ca am lipsa de calciu, radeau si ma intrebau clasicul “Da? La cat mananci tu, ai asta?!”. Da. Ca nu ma hraneam. Doar mancam. Intre timp, unchiul meu sportiv a “implinit” vreo 150 de kilograme. Tata oricum era gras (tot prin zona lui 150), dar el s-a ales cu un diabet non insulino-dependent si a lasat-o mai moale. Mama a facut cancer de pancreas, descoperit – din pacate pentru toti – mult prea tarziu. Iar eu m-am gasit brusc scapata de sub control, fara dorinta de a slabi (ba chiar ma ingrasam, ca desertul era sfant, iar gustarile dintre mese trebuiau sa contina zahar), fara dorinta si obisnuinta de a face sport.

Si dau de articolul asta si ma loveste o scandura imaginara fix in moalele capului.

http://jurnalul.ro/special-jurnalul/vino-mama-sa-ma-vezi-la-spitalul-de-obezi-536955.html

To be continued zilele astea.